An: 2025

Ajutorul financiar pentru perioada rece acordat de UNHCR

Pentru a sprijini familiile de refugiați în acoperirea costurilor suplimentare asociate sezonului rece, UNHCR oferă un ajutor financiar pentru perioada rece unor gospodării de refugiați. Vor primi acest ajutor, în special, familiile declarate neeligibile pentru programul de asistență financiar lunar și ale căror prezență în țară a fost verificată în cadrul exercițiului recent de verificare.

Gospodăriile considerate eligibile pentru acest sprijin vor primi în curând o notificare prin SMS.

Despre ajutorul pentru perioada rece:

Valoarea sprijinului: dacă gospodăria dumneavoastră este selectată, veți primi 920 MDL pe lună.

Suma totală: asistența va fi acordată sub formă de plată unică, în valoare de 4.600 MDL, care acoperă cinci (5) luni de sprijin pentru perioada rece, acordate în avans.

Procesarea plății: transferurile vor fi efectuate în cursul acestei săptămâni.

Important, în următoarele zile, veți primi un mesaj SMS separat privind statutul de eligibilitate al gospodăriei dumneavoastră pentru programul de asistență financiară lunară, în baza reevaluărilor recente. Această ajutor financiar pentru perioada rece este separată și unică.

Persoanele care au întrebări se pot adresa la Linia Verde (0 800 800 11) sau Linia de Suport Financiar (0 800 10823).

Care sunt principalele modificări ale programului de asistență financiară? De ce aceste schimbări sunt implementate acum?

De ce programul se închide?

După aproape patru ani de la începutul situației de urgență a refugiaților, valoarea fondurilor disponibile pentru finanțarea acțiunilor umanitare destinate familiilor care găzduiesc refugiați ucraineni, este în descreștere. Ca urmare, PAM nu mai are posibilitatea să continue programul după runda 21, care va avea loc în noiembrie 2025. PAM înțelege cerința de asistență financiară, dar nu are posibilitatea să continue programul dat.

Când se închide programul?

Programul se va închide permanent la sfârșitul lunii decembrie 2025, runda 21 fiind ultima.

Ce pot face dacă nu sunt în stare să găzduiesc refugiați fără asistența financiară de la PAM?

PAM înțelege cerința de asistență financiară, dar nu are posibilitatea să continue programul dat. Toți beneficiarii vor fi informați despre decizia de a închide programul prin SMS la sfârșitul lunii noiembrie 2025. Este foarte important ca beneficiarii să se pregătească acum, considerând că programul va fi închis.

În viitor, preconizați modificări ale deciziei de a întrerupe programul de asistență financiară al PAM?

La moment, decizia de a închide programul după runda 21 este finală. În caz de modificări, PAM va informa beneficiarii. 

Anunț important pentru refugiații care beneficiază de asistență financiară din partea UNHCR

OCTOMBRIE 2025

Către comunitatea refugiaților din Moldova. UNHCR dorește să vă informeze cu privire la modificări importante ale Programului de Asistență Financiară Multifuncțională (Multi-Purpose Cash Assistance – MPCA).

Din cauza reducerilor semnificative ale fondurilor umanitare și în pofida eforturilor noastre de a reduce costurile și de a colecta fonduri suplimentare, UNHCR se confruntă cu o situație financiară foarte dificilă. Ca urmare, suntem nevoiți să luăm decizii dificile pentru a ne asigura că putem continua să îi sprijinim pe cei care au cea mai mare nevoie.

Ce se schimbă?

Începând cu luna noiembrie 2025, UNHCR va aplica criterii de prioritizare. Aceasta înseamnă că unele persoane nu vor mai primi MPCA începând din noiembrie:

  • Interviurile de reevaluare și verificare vor fi desfășurate în perioada de la mijlocul lunii octombrie până la sfârșitul lunii noiembrie. Această perioadă va permite UNHCR și partenerilor săi să reevalueze nevoile actualilor beneficiari.
  • Exercițiul de reevaluare și verificare va fi realizat în comun de către UNHCR și Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

UNHCR, în colaborare cu organizațiile partenere Catholic Relief ervices (CRS), Diaconia și Caritas Moldova, va efectua interviuri în persoană pentru toți refugiații care primesc, în prezent, asistență financiară pentru a evalua nivelul lor de vulnerabilitate și eligibilitatea continuă pentru sprijinul financiar al UNHCR. Veți primi o invitație de a participa la un interviu.

Toți beneficiarii care sunt în prezent eligibili și verificați cu succes vor primi plata pentru luna octombrie până la sfârșitul lunii octombrie.

Noii sosiți din Ucraina: interviurile de înregistrare pentru asistența financiară pentru noii sosiți nu vor fi desfășurate în perioada exercițiului de verificare și reevaluare. Înregistrarea pentru noii veniți este așteptată să reînceapă în decembrie. Începând din decembrie, noii veniți vor primi două luni de asistență financiară de tranziție dacă sunt eligibili conform criteriilor de eligibilitate mai incluzive, după care vor trece printr-o evaluare a vulnerabilității pentru a se stabili dacă îndeplinesc criteriile pentru a continua să primească asistență financiară.

UNHCR înțelege cât de dificilă poate fi această schimbare, recunoaște vulnerabilitatea actualilor beneficiari și regretă profund impactul negativ pe care îl va avea asupra multor familii. Aceste schimbări sunt necesare pentru a maximiza resursele limitate disponibile. Acesta este un pas foarte dificil, luat doar din cauza situației financiare.

Schimbări în programul de asistență financiară: Ce trebuie să știți:


Veți primi un SMS cu o invitație de a participa la interviul de reevaluare la cel mai apropiat Centru de înregistrare pentru asistența financiară. Interviurile se vor desfășura începând cu mijlocul lunii octombrie până la sfârșitul lunii noiembrie

Este foarte important să vă prezentați la interviul programat. Interviul va servi, de asemenea, ca o verificare pentru continuarea asistenței. Dacă nu vă prezentați la interviu, astfel încât UNHCR să nu vă poată evalua situația și să vă confirme prezența continuă în Moldova, riscați să pierdeți asistența financiară.

Dacă sunteți o persoană cu mobilitate limitată și nu puteți să vă apropiați de un Centru, vă rugăm să sunați la 0 800 10 823 pentru a solicita o vizită la domiciliu.

Dacă aveți întrebări cu privire la interviul programat, puteți suna la 0 800 10 823 pentru a obține mai multe informații, de luni până vineri între orele 09:00 și 17:00.

Vă rugăm să contactați linia verde a UNHCR la 080080011 (zilnic între orele 10:00 și 18:00; în weekend între orele 10:00 și 14:00) să utilizați celelalte canale de comunicare enumerate aici https://help.unhcr.org dacă aveți nevoie de alt sprijin decât asistență financiară.

La ce să vă așteptați în cadrul interviurilor

Interviul este similar cu cel prin care ați trecut anterior pentru a fi eligibil pentru asistență financiară. Vă vom adresa o serie de întrebări pentru a înțelege mai bine nevoile și capacitățile familiei dvs. în ceea ce privește componența gospodăriei, cazarea, sănătatea, statutul socio-economic și nevoile specifice. Aceste informații sunt esențiale pentru evaluarea eligibilității dumneavoastră pentru asistență financiară. Vă rugăm să rețineți că toate informațiile colectate în timpul acestor interviuri sunt confidențiale și, păstrate privat. Personalul instruit de la birourile de protecție va fi disponibil pentru a discuta orice informații sensibile într-un spațiu confidențial.

Fiți pregătiți. Vă rugăm să vă apropiați de centrele de înscriere împreună cu toți membrii familiei dumneavoastră, inclusiv copiii, și să aduceți orice documente esențiale pe care le dețineți, cum ar fi orice dovadă de înscriere eliberată de UNHCR, document de identitate furnizat de Guvernul Republicii Moldova, pașaport național (fie biometric, fie intern), carte de identitate națională, rapoarte medicale (dacă există), certificat de dizabilitate (dacă există, chiar dacă este expirat) etc.

Criterii de eligibilitate

Eligibilitatea va fi determinată pe baza unei fișe de evaluare a vulnerabilității. Dumneavoastră și familia dumneavoastră veți fi intervievați pe baza unui set de întrebări, care vor furniza informații cu privire la situația socio-economică și de protecție a gospodăriei.

Nu există o includere sau excludere automată bazată exclusiv pe o categorie, evaluarea noastră se realizează de la caz la caz și analizează situațiile combinate din familie. Cu toate acestea, cetățenii Republicii Moldova (inclusiv și persoanele cu dubla cetățenie a Moldovei) nu vor mai fi eligibili pentru asistența financiară.


După interviu

După evaluare, veți primi o notificare prin SMS la sfârșitul lunii noiembrie prin care vi se va comunica dacă sunteți eligibil sau nu pentru continuarea asistenței financiare.

Dacă sunteți considerat eligibil, veți primi asistență financiară în Noiembrie si Decembrie. Asistența va fi acordată gospodăriilor cu niveluri ridicate de vulnerabilitate.

Un mecanism de reexaminare va fi disponibil pentru persoanele considerate neeligibile. Beneficiarii care primesc notificări de excludere prin SMS vor avea posibilitatea de a solicita o reexaminare a cazului lor la două săptămâni de la primirea mesajului.

Vă rugăm să rețineți că, din cauza finanțării extrem de limitate și a pragului ridicat de vulnerabilitate aplicat, probabilitatea de a fi re-inclus în program este foarte scăzută.

Încurajăm insistent toate gospodăriile să își planifice din timp situația în care nu mai sunt eligibile pentru asistență în cadrul programului revizuit.


UNHCR recunoaște necesitățile și vulnerabilitățile continue ale persoanelor care vor ieși din programul de asistență financiară. Informațiile, sprijinul și referințele vor continua să fie disponibile la birourile de protecție din fiecare centru de înscriere în program. 

Ne angajăm să asigurăm sprijin pentru cele mai vulnerabile persoane care beneficiază de asistență financiară din partea UNHCR, în limita capacității noastre existente, și apreciem cooperarea dumneavoastră în timpul acestei tranziții.

Dacă nu ați primit încă un SMS cu privire la interviul dvs., vă rugăm să fiți siguri că vom contacta pe toată lumea pentru examinare.

Vă mulțumim pentru înțelegere.

? UNHCR invită la orele de primire și consultanță în Cahul!

Dacă sunteți refugiat, solicitant de azil sau persoană apatridă și aveți nevoie de o consultație individuală, vă invităm la întâlnirea organizată.

? Adresa: Centru Comunitar, orașul Cahul, str. Păcii, 6
? Când: 6 mai (marți), între orele 11:30 și 15:30
? Programarea este obligatorie. Fără programare, din păcate, nu vom putea să vă primim.

Puteți veni să discutăm despre situația dumneavoastră individuală. Este important pentru noi să aflăm părerea dumneavoastră despre serviciile noastre și ale organizațiilor cu care colaborăm, precum și cum putem să vă ajutăm. Suntem aici pentru a vă oferi informații, îndrumare și pentru a vă conecta cu serviciile necesare.

? Suntem aici pentru a vă asculta și pentru a vă oferi sprijin.

Atenție: Întrebările legate de ajutorul financiar nu vor fi discutate în cadrul acestei întâlniri. Pentru aceste probleme, vă rugăm să contactați linia telefonică gratuită 0 800 108 23 sau să completați formularul accesând acest link: https://enketo.unhcr.org/x/SKJTcxKF

? Toată asistența umanitară este oferită gratuit și confidențial.

? Programare la întâlnire: https://enketo.unhcr.org/x/ddk7DYBh

Relocarea Centrului de Înrolare pentru Asistență Financiară din Bălți

Vă informăm că începând cu data de 17 aprilie 2025, Centrul de Înrolare pentru Asistență Financiară al UNHCR din Bălți va funcționa într-o nouă locație:

Bălți, strada Konev, nr. 7.

Așteptăm cu nerăbdare să vă întâmpinăm la noua adresă. Pentru orice întrebări, vă rugăm să ne contactați prin Linia Fierbinte la numărul 0 800 108 23.

Centrele de Înrolare pentru Asistența Financiară ale UNHCR și Linia Fierbinte vor fi închise pe 21 și 28 aprilie 2025 cu prilejul sărbătorilor Pascale de stat

Sărbătorile de Paști: Centrele de Înrolare pentru Asistență Financiară și Linia Fierbinte – închise pe 21 și 28 aprilie 2025

În timpul sărbătorilor publice de Paști, Centrele de Înrolare pentru Asistență Financiară și Linia Fierbinte (0 800 108 23) vor închise pe 21 și 28 aprilie 2025.

A început înscrierea în clasa I pentru copiii refugiați din Ucraina pentru anul școlar 2025–2026 în Republica Moldova. 

Dacă copilul dvs. împlinește 7 ani până la 1 septembrie 2025, îl puteți înscrie la școală. Înscrierea este gratuită și fără examen de admitere. 

Modalitatea de înscriere depinde de localitate: 

  •  
    Dacă locuiți în municipiul Chișinău sau în una dintre suburbiile acestuia, înscrierea se face online
    https://escoala.chisinau.md 
  • Dacă locuiți în alte localități din Moldova, înscrierea se face în format fizic, prin depunerea actelor. 

 ‼️ Important  
Dacă ați sosit recent în Republica Moldova, copilul dvs. poate fi înscris la școală în orice perioadă a anului, în limita locurilor disponibile în instituțiile de învățământ.  
Dacă locuiți deja de o perioadă în Republica Moldova, vă rugăm respectuos să respectați termenele oficiale de înscriere:  

Etapa I: 3 martie – 30 aprilie 2025 
Pentru copiii care locuiesc în districtul școlar – viza de reședință trebuie să corespundă cu zona școlii. 

Etapa II: 19 – 30 mai 2025 
Pentru copiii care nu au fost înscriși în prima etapă sau au sosit recent în Republica Moldova. 

 Excepții: 
Copiii care nu au fost înscriși în cele două etape pot fi înregistrați între 20 – 30 august 2025, în baza unei cereri individuale, în limita locurilor disponibile

Acte necesare: 

  • Certificatul de naștere al copilului 
  • Buletinul de identitate al părintelui/reprezentantului legal 
  • Certificatul de ședere temporară  
  • Certificatul medical al copilului – fie un document medical (cu informații despre starea de sănătate și vaccinări) din Ucraina, fie – dacă acesta nu este disponibil – un certificat eliberat de o instituție medicală din Republica Moldova.  

Dacă în prezent nu dețineți toate actele necesare, copilul dumneavoastră totuși poate fi înscris la școală. Documentele lipsă pot fi aduse mai târziu. 

Pentru întrebări, contactați directorul instituției de învățământ sau accesați site-ul Ministerului Educației și Cercetării:  https://mec.gov.md 

Actualizare importantă pentru refugiații care beneficiază de asistență financiară în Republica Moldova  

Cunoaștem că asistența financiară reprezintă un sprijin esențial pentru mulți dintre voi și dorim să vă informăm despre o actualizare importantă.  

Începând cu 1 aprilie 2025, valoarea transferului lunar de asistență financiară va fi modificată, de la 2,200 MDL la 1,625 MDL de persoană/lună.  

Ca urmare a dificultăților de finanțare, a fost necesară această ajustare pentru a ne asigura că toți refugiații care primesc sprijin în prezent vor putea continua să beneficieze de acest program, evitând reducerea numărului de beneficiari și riscul ca aceștia să se confrunte cu dificultăți și vulnerabilități suplimentare. 

Înțelegem că această schimbare poate fi dificilă și rămânem alături de refugiații din Moldova. 

UNHCR va continua să identifice modalități de a oferi sprijin prin alte programe și forme de asistență. 

Dacă aveți întrebări, vă rugăm să contactați linia noastră de asistență la 080010823.

Suntem aici pentru a vă ajuta. 

Data de Expirare a Cardului

UNHCR este la curent cu preocupările legate de datele de expirare tipărite pe cardurile bancare pre-plătite. Dorim să vă asigurăm că nu este necesară nicio acțiune din partea dumneavoastră pentru a prelungi valabilitatea cardului dumneavoastră actual.

  • Prelungire Automată: Cardul dumneavoastră va fi prelungit automat, asigurând accesul neîntrerupt la asistență.
  • Nu Sunt Necesare Vizite La Centru: Chiar dacă data a trecut, cardul dumneavoastră va rămâne pe deplin operațional și nu trebuie să vizitați niciun centru pentru a-l schimba.

Această măsură asigură că veți continua să accesați asistența financiară din partea UNHCR fără careva întreruperi.