Dacă vă este frică să vă întoarceți în țara de origine sau în țara de reședință anterioară, deoarece ați putea suferi de un prejudiciu grav din motive de rasă, religie, naționalitate, opinie politică sau apartenență la un anumit grup social sau fugiți de tortura de război sau de tratamente inumane și degradante, puteți solicita azil în Republica Moldova.
Puteți solicita azil la Inspectoratul General pentru Migrație, la punctele de trecere a frontierei, comisariatele de poliție sau la centrele de detenție. Solicitantul trebuie să se afle pe teritoriul Republicii Moldova, deoarece nu poate solicita azil aflându-se peste hotare.
Pentru depunerea cererii, mai întâi trebuie să declarați dorința dvs. de a solicita protecție în Republica Moldova. Apoi trebui să completați un formular. După depunerea cererii, deveniți solicitant de azil și veți primi un act de identitate temporar.
În calitate de solicitant de azil, în timp ce IGM procesează cazul dvs., trebuie să predea actele de identitate, inclusiv documentele de călătorie. Depunând o cerere scrisă, puteți obține actele dvs. pentru anumite necesități.
Procesul este gratuit.
Rețineți că Direcția Azil și Integrare din cadrul Inspectoratul General pentru Migrație din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MIA) este autoritatea care se ocupă cu refugiații în Republica Moldova. Direcția este responsabilă pentru:
– Implementarea politicilor în domeniul azilului.
– Examinarea cererilor de azil.
– Examinarea cererilor privind determinarea statutului de apatrid.
– Granting and withdrawing international protection / stateless status.Acordarea, încetarea şi anularea protecţiei internaționale / statutului de apatrid.
– Coordonarea activităţilor de integrare a străinilor.
– Înființarea și administrarea centrelor de cazare.
– Eliberarea actelor de identitate.
Ce se întâmplă după ce solicit azil?
După depunerea cererii dvs., Direcția Azil și Integrare va analiza cazul dvs. și, în cele din urmă, va lua o decizie. Potrivit legislației Republicii Moldovei, pot fi acordate două tipuri diferite de protecție: statutul de refugiat și protecția umanitară.
După înregistrarea cererii dvs. veți primi un act de identitate temporar, care va fi valabil timp de 30 de zile, cu posibilitatea de a fi prelungit pe termene ulterioare de 30 de zile, până la luarea unei decizii definitive. De asemenea, veți fi cazat(-ă) la Centrul de Cazare Temporară în cadrul procedurii de stabilire a statutului de refugiat din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație. Examinarea cererilor de azil este de până la 6 luni. Dacă o decizie nu poate fi luată în termen de 6 luni, din motive independente de Inspectoratul General pentru Migrație, acest termen poate fi prelungit cu câte 1 lună, dar nu mai mult de 3 ori consecutiv (3 luni).
Peste aproximativ 21 de zile veți fi chemat(-ă) la un interviu. Vi se vor adresa întrebări pentru a Vă cunoaște, pentru a înțelege cum ați ajuns în Republica Moldova și din ce motive ați părăsit țara de origine. La interviu, aveți dreptul la asistența unui traducător și unui avocat.
După luarea unei decizii, veți fi informat(-ă) ce s-a decis. Dacă sunteți recunoscut(-ă) în calitate de refugiat, Vi se va elibera un buletin de identitate valabil timp de 5 ani; dacă Vi se acordă protecție umanitară, buletinul de identitate va fi valabil timp de 3 ani.
Veți putea rămâne în țară și veți avea acces gratuit la:
- Sistemul de asigurări sociale (cum ar fi indemnizația de dizabilitate, pensie, prestațiile de șomaj).
- Învățământ primar și secundar.
- Sistemul de asigurări medicale.
- Sesiuni de adaptare socio-culturală (instruire privind valorile și tradițiile naționale, sistemul de organizare politico-administrativă a țării).
- Cursuri de studiere a limbii de stat.
- Informare și consiliere privind modalitățile de acces la piața muncii.
Sunteți obligat(-ă) să respectați legislația Republicii Moldova.
Trebuie să știți că decizia IGM ar putea fi negativă, ceea ce înseamnă că Vi se va refuza orice formă de protecție, caz în care va trebui să părăsiți țara. În acest caz, dacă doriți, puteți contesta această decizie. Solicitați imediat consiliere juridică contactând Centrul de Drept al Avocaților (CDA).